Șefa ÎCCJ, Cristina Tarcea: Procurorii ar trebui să fie INDEPENDENȚI

Publicat: 25/09/2018, 12:51

Președintele instanței supreme a declarat, marți, referitor la Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, că procurorii care vor face parte din această structură ar trebuie să fie independenți, bine pregătiți profesional și puternici.

„E o dispoziție legală intrată în vigoare. Noi ne-am spus punctele de vedere la momentul la care proiectul era în discuție publică, iar pe mine personal nu cred că m-ați auzit vreodată opunându-mă creării unei asemenea secții. Singura problemă pe care mi-o puneam eu, era de organizare, dar probabil că lucrurile se vor organiza. S-a aprobat deja în cadrul CSM un regulament de organizare. Procurorii ar trebui să fie independenți și bine pregătiți profesional și puternici. Ca peste tot, în toate profesiile, sunt oameni foarte bine pregătiți profesional, oameni mai puțin pregătiți profesional, ca peste tot. În ceea ce privește independența, eu cred că una dintre premisele de la care pleacă reglementările constituționale este și independența”, a declarat Cristina Tarcea.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a adoptat, săptămâna trecută, regulamentele Secției speciale de investigare a infractiunilor din Justiție.

„Din octombrie sau noiembrie anul trecut, au existat o grămadă de sesizări la Inspecția Judiciară pe diferite aspecte în ceea ce mă privește. Așa cum a declarat și Inspecția Judiciară într-un comunicat de presă, nu este un lucru extraordinar, ieșit din comun”, a declarat Cristina Tarcea.

Inspecția Judiciară a anunțat, pe 17 septembrie, că a fost sesizată cu privire la posibile abateri disciplinare referitoare la aplicarea modificărilor aduse Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară cu privire la constituirea și compunerea unor completuri de judecată de la instanța supremă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Ea este Florentina, tânăra de 21 de ani din Făgăraș care a sfârșit tragic. A...
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
"Te iubesc, sufletul meu". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant transmis de părinții...
Ea este Florentina Paula Alexandra, tânăra ucisă cu bestialitate de propriul iubit, într-un apartament din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Cristina Cioran și-a pierdut toate economiile. Ce i-a făcut Alex Dobrescu
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Crima din Sibiu! Tânărul de 24 de ani şi-a recunoscut fapta. Motivul pentru care şi-a...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Singurul oraș din România în competiția pentru titlul de Capitală Verde Europeană
×